Mihalcea, propus în locul lui Ogăraru. Walter mai are răbdare trei meciuri cu actualul antrenor

Mihalcea, propus în locul lui Ogăraru. Walter mai are răbdare trei meciuri cu actualul antrenor
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • George Ogăraru trebuie să scoată cel puțin trei puncte din meciurile cu Dinamo și Chiajna și să rămână „în cărți” pentru calificarea în finala Cupei României, ca să-și păstreze postul.
  • Florian Walter are pregătită deja varianta B în cazul în care Ogăraru nu redresează echipa. Finanțatorul Universității Cluj se gândește să-l aducă pe Adrian Mihalcea, ultima dată la Unirea Slobozia.

Debutul oficial în 2015 cu înfrângerea categorică din meciul cu ASA Târgu Mureș, scor 0-3, a răcit relațiile dintre Walter și Ogăraru. Antrenorul nu se mai află în grațiile conducerii, iar oficialii încep să-și piardă răbdarea în ceea ce-l privește. Astfel, finanțatorul Universității a făcut strategia băncii tehnice pentru viitorul apropiat, adică pentru aproximativ o săptămână. Actualului tehnician i s-a mai dat o șansă, chiar dacă acesta este contestat de fani și chiar de unii jucători din vestiar.

3 puncte sau pa…

Următoarele trei meciuri sunt cruciale pentru George Ogăraru în ceea ce privește viitorul său pe banca Universității. Clujenii întâlnesc în campionat Dinamo, în deplasare, pe 28 februarie, și Concordia Chiajna, pe teren propriu, pe 8 martie. Din aceste partide, Walter se așteaptă ca echipa să câștige cel puțin un joc.

În ecuație intră și partida tur din semifinalele Cupei României, în deplasare, cu CFR Cluj, pe 4 martie. Conducătorii „alb-negrilor” au pretenția ca echipa lor să rămână cu șanse reale de calificare după jocul din Gruia.

În cazul în care doleanțele lui Florian Walter nu se vor îndeplini, acesta are deja un plan de rezervă.

Mihalcea în pole position

Cum Laurențiu Reghecampf nu i-a dat niciodată un răspuns finanțatorului clujean, legat de propunerea de a pregăti „U” Cluj, Adrian Mihalcea este favoritul șefilor. Antrenorul de 38 de ani are mai multe atuuri care îl apropie de „șepcile roșii”. Acesta i-a fost propus lui Florian Walter de către președintele Vlad Munteanu, încă după plecarea lui Mihai Teja. Munteanu și Mihalcea au fost colegi la Dinamo în sezonul 2004-2005.

Walter pare să îmbrățișeze ideea cooptării lui Mihalcea în staff, fiind un fan al antrenorilor tineri. De-a lungul timpului, omul de afaceri i-a pus pe banca lui „U” pe Ionuț Badea, Claudiu Niculescu, Mihai Teja sau George Ogăraru, antrenori fără prea multă experiență în acele momente.

Mihalcea ar agrea o propulsare în Liga 1, mai ales că Unirea Slobozia, singura echipă pregătită în cariera sa, s-a retras din campionatul Ligii 2 și antrenorul a rămas fără angajament. Fostul atacant a fost „principal” la Unirea Slobozia din iunie 2013, anul trecut ratând de puțin promovarea.

 

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă şi l-au bătut până l-au omorât:
Un băiat de 16 ani, autorul oribilei crime din Crângaşi. El şi un amic au atacat un bărbat pe stradă…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Cristi Borcea: Are probleme! Calvarul prin care trece omul de afaceri
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
Mega-surpriză! Cine e călugărul care l-a însoțit pe Gigi Becali l-a meciul cu CFR Cluj. Nimeni nu l-a recunoscut
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
OBLIGATORIU în fiecare localitate din România. S-a luat decizia ieri, 14 mai 2024. Trebuie să se aplice
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Virusurile care au dus la dispariția oamenilor de Neanderthal. Cercetătorii au găsit boli cu transmitere sexuală în oase din Siberia
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×